CERÍNŢĂ, cerinţe, s.f. Nevoie; pretenţie; exigenţă. – Cere + suf. -inţă.

CERÍNŢĂ s. 1. exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă, nevoire, recerinţă, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorinţă, exigenţă, (înv.) postulat. (O ~ îndreptăţită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuinţă. (Ţine seama de ~ele pieţei.)

cerínţă s. f., g.-d. art. cerínţei; pl. cerínţe

CERÍNŢ//Ă ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesităţi curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigenţă. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~inţa