CHILÍE, chilii, s.f. Odăiţă din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuieşte un călugăr sau o călugăriţă; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruţă. – Din sl. kelija.

CHILÍE s. (BIS.) (rar) celulă. (~ într-o mânăstire.)

chilíe s. f., art. chilía, g.-d. art. chilíei; pl. chilíi, art. chilíile

CHILÍ//E ~i f. 1) Cameră mică de locuit într-o mănăstire. 2) fig. Odaie de dimensiuni mici. [Art. chilia; G.-D. chiliei; Sil. -li-e] /<sl. kelija

chilíe (-ii), s.f. – Cămăruţă. – Mr. chilie. Ngr. ϰελλίον (Murnu 13; Meyer 221; Vasmer, Gr., 50), în parte prin intermediul sl. (v. rus., bg.) kelija, cf. sb. ćelija, alb. kjeli.