CHIMÍE s.f. Ştiinţă care studiază compoziţia, structura şi proprietăţile substanţelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenţi, precum şi combinaţiile noi ale substanţelor rezultate în urma acestor transformări. – Din fr. chimie, lat. chimia.

CHIMÍE s. chimie anorganică = chimie minerală; chimie biologică v. biochimie; chimie minerală v. chimie anorganică.

chimíe s. f., art. chimía, g.-d. chimíi, art. chimíei

CHIMÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul compoziţiei, structurii şi al proprietăţilor substanţelor, precum şi al transformărilor lor. ~ anorganică. ~ organică. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia

CHIMÍE s.f. Ştiinţă care studiază structura internă şi proprietăţile corpurilor, transformările şi combinaţiile lor. ♢ Chimie nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. [Gen. -iei. / cf. fr. chimie].

chimíe (-íi), s.f. – Ştiinţa care studiază compoziţia şi proprietăţile substanţelor. Gr. ϰημεία (sec. XVIII), înainte cu pronunţarea din ngr., astăzi cu fonetismul restabilit după pronunţarea erasmică. – Der. chimic, adj.; chimicesc (var. himic), s.m. (înv., chimic).