CHIN, chinuri, s.n. Suferinţă fizică sau morală intensă. – Din magh. kin.

CHIN s. 1. calvar, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferinţă, (înv. şi pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. şi reg.) pătimită, scârbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~uri a avut de îndurat!) 2. v. zbucium. 3. v. tortură. 4. caznă, efort, forţare, muncă, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ştrapaţ, (prin Munt.) morânceală, (Mold. şi Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoinţă, osteninţă, sforţă, strădănuinţă, strădănuire. (~ul lui a fost încununat de succes.)

chin s. n., pl. chínuri

CHIN ~uri n. Suferinţă fizică sau morală intensă; durere. A îndura multe ~uri. /<ung. kin

chin (-nuri), s.n. – 1. Suferinţă, tortură, supliciu; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală; suferinţă, morală în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (şi Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din tc. kin „ură“. – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se strădui); chinuială, s.f. (tortură, supliciu); chinuitură, s.f. (înv., tortură); chinuitor, adj. (care chinuieşte); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s.n. (Trans., supliciu, tortură).