CHIRÍE, chirii, s.f. Sumă plătită în schimbul folosirii temporare a unui lucru (mai ales a unei locuinţe). ♢ Loc. adj. şi adv. Cu chirie = (care este dat cuiva) pentru folosire temporară în schimbul unei plăţi. – Din bg., scr. kirija.

CHIRÍE s. locaţie, (înv. şi reg.) năiem, năimeală, simbrie, (Transilv.) tapşă. (Plăteşte ~ pentru casă.)

chiríe s. f., art. chiría, g.-d. art. chiríei; pl. chiríi, art. chiríile

CHIRÍ//E ~i f. Sumă plătită pentru folosirea unui lucru închiriat (locuinţă, obiecte etc.). A da ceva cu ~. [Art. chiria; G.-D. chiriei; Sil. -ri-e] /<bulg., sb. kirija

chiríe (-íi), s.f. – Sumă plătită în schimbul folosirii temporare a unui lucru. – Mr. chirie, megl. chiriiă. Tc. kira din arab. kira (Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Roesler 596; Şeineanu, II, 115; Berneker 505; Daničič, V, 4; Lokotsch 1181), cf. ngr. ϰιρά, alb. kirá, bg., sb. kirija. – Der. chiriaş, s.m. (persoană care ia cu chirie o locuinţă); chirigiu, s.m. (cărăuş, cel care transportă cu căruţa), din tc. kiraci, mr. chiragi (cf. alb. kiraği, bg., sb. kirağija); chiragie, s.f. (serviciu de transport); chiragelîc, s.n. (înv., meseria de căruţaş); închiria, vb. (a da cu chirie, a arenda).