CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în uşă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenţia etc.). ♦ Tranz. A lovi uşor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. şi refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (uşor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. şi: ciócăn] – Din ciocan¹.

CIOCĂNÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, percuta, plictisi, sâcâi.

CIOCĂNÍ vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. şi reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la uşă.)

ciocăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciocănésc, imperf. 3 sg. ciocăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciocăneáscă

A CIOCĂN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A bate cu ciocanul (sau cu un alt obiect). 2) A produce un zgomot prin lovirea repetată (într-un obiect tare); a bocăni. ~ la uşă. 2. tranz. 1) med. A examina prin lovituri uşoare cu degetul (sau cu un instrument). 2) (persoane) A deranja întruna şi insistent cu acelaşi lucru; a pisa; a plictisi; a necăji. 3) (mai ales copii) A bate uşor. /Din ciocan