CIOCHÍNĂ, ciochine, s.f. Partea dindărăt a şeii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele două capete ale părţii dindărăt a şeii. – Cf. tc. ç ı k ı n „raniţă, traistă“.

ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne

CIOCHÍN//Ă ~e f. 1) Partea dindărăt a şeii (de obicei, bifurcată), de care se poate atârna un bagaj. ♢ A lega (a atârna) la ~ a lăsa în voia soartei. 2) pop. Os rotund de la glezna piciorului. [Sil. cio-chi-] /<turc. çikin

ciochínă, s.f. – 1. Partea din spate a şeii. – 2. Cîrlig, cange. – 3. Maleolă, gleznă. Probabil de la cioc „cîrlig“, cu suf. -nă, cf. ciorchină. DAR consideră etimonul necunoscut. Alţii s-au gîndit la tc. çikin „raniţă“ (Roesler 608; Şeineanu, II, 129), sau la sb. čukalj, čekljun „cîrlig“, care prezintă dificultăţi fonetice (Cihac, II, 549). – Der. ciochinar, s.n. (curea, legătură la oblînc).