CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mişcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit şi la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mişcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, ştiri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuinţa în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULÁ vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoţit.) 2. (FIZIOL.) a curge. (Sângele ~ prin vene.) 3. v. răspândi. 4. a se folosi, a se întrebuinţa, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

circulá vb., ind. prez. 1 sg. círcul, 3 sg. şi pl. círculă

A CIRCULÁ círcul intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se mişca (continuu) într-un anumit sens; a se deplasa încolo sau încoace (pe căile de comunicaţie). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se mişca (continuu) într-un circuit; a se schimba în permanenţă prin mişcare. 3) (despre bani) A fi în uz; a trece din mână în mână. 4) (despre zvonuri, vorbe, informaţii etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari

CIRCULÁ vb. I. intr. 1. A se mişca, a se deplasa; a umbla; a fi în mişcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (Despre zvonuri etc.) A se propaga, a se răspândi, a umbla din gură în gură. 3. A se întrebuinţa, a fi în uz. [P.i. círcul. / cf. fr. circuler, lat. circulare].