CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menţiona, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanţe judecătoreşti în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

CITÁ vb. 1. v. aminti. 2. v. reproduce. 3. (JUR.) a chema, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ la proces, în faţa instanţei.)

citá vb., ind. prez. 1 sg. citéz, 3 sg. şi pl. citeáză

A CIT//Á ~éz tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reproduce textual (indicând sursa). 2) jur. (persoane) A chema să se prezinte în faţa unei instanţe judecătoreşti. ~ ca martor. 3) (fapte, întâmplări etc.) A aduce ca dovadă, ca argument. ~ un exemplu. /<fr. citer, lat. citare

CITÁ vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în faţa unei instanţe judecătoreşti printr-o citaţie. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].

cítă, cíte, s.f. (reg.) semn făcut de oameni la măsurarea unui loc.

cítă, cíte, s.f. (reg.) semn făcut de oameni la măsurarea unui loc.