CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s.n. 1. Pipă (orientală) cu ţeava lungă. ♦ Ţeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câştig ilicit. – Din tc. çubuk.

CIUBÚC s. (TEHN.) ciubucar, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ al zidarului.)

ciubúc (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce

ciubúc (bacşiş) s. n., pl. ciubucúri

CIUBÚ//C² ~ce n. 1) Pipă de tip oriental cu tub lung. ♢ A trage din ~ a fuma. 2) Ornament în relief la un perete sau la o fereastră. /<turc. çubuk

CIUBÚC¹ ~uri n. pop. Câştig obţinut fără muncă; venit ilicit; bacşiş. A da ~. A face ~uri. /<turc. çubuk

ciubúc (-ce), s.n. – 1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băţ, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornişă. – 5. Rindea de fălţuit. – 6. Dungă, linie la ţesături. – 7. Ţeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleaşcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Şeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s.f. (pipă uzată); ciubucar, s.m. (fabricant de pipe; rindea de fălţuit); ciubucciu, s.m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să cureţe şi să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s.f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 şi Iordan, Dift., 102; totuşi această der. este greu de acceptat, dacă nu se ţine seama de o confuzie cu ciovei.