CIUDĂŢÉNIE, ciudăţenii, s.f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, fiinţă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.

CIUDĂŢÉNIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, şozenie, (Ban. şi Olt.) miraz, (Transilv. şi Ban.) mirăzenie, (Mold.) şanţ. (Multe ~ a mai văzut.) 2. v. extravaganţă. 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)

ciudăţénie s. f. (sil. -ni-e), art. ciudăţénia (sil. -ni-a), g.-d. art. ciudăţéniei; pl. ciudăţénii, art. ciudăţéniile (sil. -ni-i-)

CIUDĂŢÉNI//E ~i f. 1) Comportament ciudat. 2) Caracter ciudat; bizarerie. Multe ~i a mai văzut! [Sil. -ni-e] /ciudat + suf. ~enie