CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. c i o n c o.

CIUNG adj., s. ciunt, (Munt. şi Ban.) ciolac, (Mold.) câş. (Mână ~; om ~; un ~.)

ciung adj. m., pl. ciungi; f. sg. ciúngă, pl. ciúnge

CIUN//G ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre mâini) Care a fost retezat; supus retăzării; ciunt. 2) (despre plante) Care are părţi rupte sau tăiate; ciunt. 3) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de o mână; fără o mână. /cf. it. cionco

ciung (-gă), adj. – 1. Fără un braţ. – 2. Fără un corn. – 3. Cu crengile (uscate) tăiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formaţie expresivă, comună multor limbi; cf. alb. tšunk „invalid“, it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka „ciung“. Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu „ciung“. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem că ciung nu este altceva decît însăşi rădăcina expresivă cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteză care pare a fi confirmată de existenţa lui cionc, adj. (tăiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac şi DAR îl derivă din mag. csonka şi a lui cioncă, s.f. (pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă parte, este greu de separat această rădăcină de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a tăia un braţ; a tăia coarnele); ciungitură, s.f. (pădure cu copaci cu crengile tăiate); ciungări, vb. (a mutila); ciungar, s.m. (persoană care curăţă copacii); ciungără, s.f. (oaie cu coarnele tăiate).