CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcţie, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A aşeza lucruri (de acelaşi fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

A clădi ≠ a dărâma, a demola, a distruge, a strica

CLĂDÍ vb. v. construi.

clădí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. clădeáscă

A CLĂD//Í ~ésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrări de construcţie; a construi; a zidi; a ridica; a înălţa; a dura; a edifica. ♢ ~ ceva pe nisip a) a întreprinde acţiuni sortite eşecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A aşeza în mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon

clădí (-désc, -ít), vb. – 1. A îngrămădi, a stivui. – 2. A construi, a edifica, a face o clădire. – 3. A concepe, a imagina, a compune. Sl. klasti, kladǫ „a aranja“ (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60); cf. cladă. – Der. clădire, s.f. (fabrică, construcţie, edificiu); clăditură, s.f. (construcţie); clădiş, s.n. (acţiunea de a edifica, edificare); clăditor, adj. (constructor). Cf. claie.