CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor şi ale animalelor) Mare şi atârnând în jos; pleoştit; (despre oameni şi animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.

CLĂPĂÚG adj. atârnat, bleg, blegit, lăsat, pleoştit, (pop.) blegoşat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. şi Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. sg. clăpăúgă, pl. clăpăúge

CLĂPĂÚ//G ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre animale) Care are urechi mari şi lăsate în jos; urecheat. 2) (despre urechi) Care sunt mari şi atârnă în jos. 3) fig. (despre oameni) Care vădeşte lipsă de inteligenţă şi de caracter; prostănac. [Sil. -pă-ug] /<ucr. klapo-uchy

clăpăúg (-gă), adj. – Care are urechile mari şi căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).