CLÁIE, clăi, s.f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulţime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de fiinţe). ♢ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., scr. kladnja.

CLÁIE s. 1. v. căpiţă. 2. (fig.) tufă. (O ~ de păr.)

cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clăii; pl. clăi

CLÁIE clăi f. 1) (din snopi de cereale, fân etc.) Grămadă mare şi înaltă, clădită în formă conică; stog; căpiţă. 2) fig. (din obiecte, fiinţe etc.) Grămadă mare în dezordine. ♢ ~ peste grămadă la întâmplare; în dezordine. [G.-D. clăii; Sil. cla-ie] /<bulg., sb. kladnja

cláie (-ắi), s.f. – 1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale. – 2. Mulţime, cantitate mare. – Var. (Trans de Sud.) clane. Sl. *klanja, în loc de kladnja (cf. sb., rut. kladnja), după cum se confirmă prin var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz, Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un der. din sl. klasti, cf. clàdi; cf. şi slov. claja „furaj, nutreţ“ (Miklosich, Lexicon, 188). – Der. (în)clăi, vb. (a face clăi).