CLER, cleruri, s.n. Totalitatea preoţilor unei biserici, ai unei eparhii, ai unei ţări etc.; preoţime. – Din lat. clerus.

CLER s. (BIS.) preoţime, (livr.) sacerdoţiu, (pop.) popime, (înv.) preoţie. (~ul dintr-o eparhie.)

cler s. n., pl. cléruri

CLER n. Totalitate a preoţilor unui cult; preoţime. /<lat. clerus

CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o ţară, dintr-o eparhie; preoţime. (<it. clero, lat. clerus)

CLER s.n. Preoţime; totalitatea clericilor dintr-o ţară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros].

cler s.n. – Preoţime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, şi modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s.m.; clerical, adj.; clericalism, s.n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.