CLOPOŢÉL, clopoţei, s.m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreaţiile la şcoală, pentru a chema pe cineva sau a anunţa ceva etc.) sau care se agaţă de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

CLOPOŢÉL s. v. lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, papanaş.

CLOPOŢÉL s. 1. (prin Ban.) zvonişor, zvoniţ, (înv.) timbru. (Sună ~ la şcoală.) 2. v. zurgălău. 3. (BOT.; Campanula; la pl.) (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănişori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii.

clopoţél s. m., pl. clopoţéi

CLOPOŢÉ//L ~i m. (diminutiv de la clopot) Plantă erbacee, având tulpina dreaptă şi înaltă, flori mari albe sau violete în formă de clopot. /clopot + suf. ~el