COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeaşi casă) cu cineva; a convieţui. [Pr.: -co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.

COABITÁ vb. (JUR.) a convieţui, a trăi, a vieţui. (Au ~ doi ani ca soţ şi soţie.)

coabitá vb. (sil. co-a-), ind. prez. 1 sg. coabitéz, 3 sg. şi pl. coabiteáză

A COABIT//Á ~éz intranz. A locui împreună; a convieţui; a conlocui. [Sil. co-a-] /<lat. cohabitare, fr. cohabiter

COABITÁ vt. intr. 1. a convieţui. 2. (despre specii diferite) a popula acelaşi habitat. (<fr. cohabiter, lat. cohabitare)

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat şi o femeie) A locui împreună, în aceeaşi casă; a convieţui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].