COÁCĂZĂ, coacăze, s.f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobiţe roşii, cu gust acrişor, dispuse în ciorchini; pomuşoară. – Cf. alb. k o k ë z ë.

COÁCĂZĂ s. v. coacăz-de-munte, merişor, smirdar.

COÁCĂZĂ s. (BOT.) (reg.) dârmoz, drimoc, răză-chie, ribizli, rozinchină, struguraşi (pl.), strugurei (pl.), strugure-spinos, (Bucov.) păltinele (pl.), (Mold. şi Bucov.) pomuşoară. (Mănâncă ~e.)

coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze

COÁCĂZ//Ă ~e f. Fructul coacăzului. /Cuv. autoht.

coácăză (-ze), s.f. – 1. Fruct în formă de bobiţe roşii cu gust acrişor, pomuşoară. – 2. Varietate de coacăz. – 3. (Bucov.) Varietate de struguri. – 4. Afină. – 5. Dîrmoz, Viburnum Lantana. – Mr. coacăză. Varietatea de plante numită astfel indică faptul că numele le-a fost dat din pricina aspectului bobiţelor sale rotunde şi cărnoase, care au o anumită asemănare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului să fie lat. *coccum, pl. cocca, din al cărui rezultat *coacă s-a obţinut acest cuvînt, prin suf. -ză, ca în cinteză, pupăză, etc. (Densusianu, Bausteine, 474; Philippide, II, 707; Pascu, Suf., 379; Iordan, Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În general se preferă să se plece de la alb. kokjë „boabă“, care este acelaşi cuvînt lat. (Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt, ZRPh., XXVI, 322; DAR; REW 2009; Puşcariu, Lr., 265); dar această ipoteză este inutilă, căci o formă *kokëzë nu apare în alb. şi der. cu -ză este normală în rom., pentru a se forma dim., cf. căcărează, gălbează. – Der. coacăz, s.m. (arbustul care dă coacăze); cocăzar, s.m. (rododendron). Din rom. provin bg. kokazi „afină“, mag. kokojza, kokolyza „coacăză“, rut. gogodza.