CÓBILĂ, cobile, s.f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care serveşte la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul aşază roţile când montează spiţele sau obezile. [Var.: cobấlă s.f.] – Din sl. kobyla.

COBÍLĂ s. (TEHN.) 1. (reg.) capră, cobiliţă, co-tumbă, crăcană, croc, iapă, trăgătoare, (Mold. şi Transilv.) traglă. (~ pentru transportat plugul.) 2. (reg.) cuşniţă, hânţău, scaun de înspiţat, scaun de spiţe. (~ a rotarului.)

cóbilă/cobâlă s. f., g.-d. art. cóbilei/cobâlei; pl. cóbile/cobâle

cóbilă/cobâlă s. f., g.-d. art. cóbilei/cobâlei; pl. cóbile/cobâle

COBÍL//Ă ~e f. 1) Suport de lemn, în formă de potcoavă, pe care se sprijină plugul în timpul transportului. 2) Suport pe care se aşază roţile în timpul lucrării lor de către rotar. /<sl. kobyla

cobílă (-le), s.f. – 1. (Înv.) Iapă. – 2. Suport cu care se transportă plugul. – 3. Scaun de rotar. – 4. Pîrghie. – 5. Ţăruş, pripon. – Var. cobîlă (Mold.). Sl. kobyla „iapă“ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 şi 71; Cancel 10). – Der. cobiliţă, s.f. (pîrghie, bucată de lemn pentru a duce două găleţi o dată; lăcustă, Locusta viridissima; libelulă, Libellula depressa; constelaţia Lebedei), care poate proveni şi direct din bg., sb. kobilica „iapă; cobiliţă“. Probabil de la sensul de „ţăruş, par“ provine coblizan, s.m. (Mold., lungan), cuvînt pe care Scriban îl leagă, nejustificat, de goglează.