COCHETĂRÍE, cochetării, s.f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbraca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.

cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile

COCHETĂRÍ//E ~i f. 1) Comportament cochet. 2) Dorinţa de a plăcea prin originalitatea exteriorului şi a comportării. [Art. cochetăria; G.-D. cochetăriei; Sil. -ri-e] /<fr. coquetterie

COCHETĂRÍE s. f. purtare inspirată de dorinţa de a plăcea unei persoane de sex opus. (<fr. coquetterie)

COCHETĂRÍE s.f. Purtare inspirată de dorinţa de a plăcea unei persoane de sex opus. [Gen. -iei. / cf. fr. coquetterie].