COERCÍŢIE s.f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-şi îndeplinească o obligaţie. – Din fr. coercition.

COERCÍŢIE s. (JUR.) constrângere.

coercíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. coercíţia (sil. -ţi-a), g.-d. coercíţii, art. coercíţiei

COERCÍŢIE f. jur. Măsură de constrângere asupra unei persoane pentru a o sili să-şi facă datoria sau să îndeplinească prescripţiile autorităţilor. [G.-D. coerciţiei; Sil. -ci-ţi-e] /<fr. coercition

COERCÍŢIE s.f. Constrângere (mai ales în vederea supunerii faţă de legi). [Gen. -iei, var. coerciţiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrânge].

COERCÍŢIE s. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligaţiilor legale). (<fr. coercition, lat. coercitio)