COLĂCÁR, colăcari, s.m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoţesc (călare) alaiul nunţii şi care rostesc la masă oraţia de nuntă. [Var. colăcér s.m.] – Colac + suf. -ar.

COLĂCÁR s. (reg.) brudaş, chemător, conăcar, crainic, pocânzeu, vătăşel, vestitor, vornic, vornicel. (ĩi însoţesc pe ginere la nunţile ţărăneşti.)

colăcár s. m., pl. colăcári

COLĂCÁR ~i m. pop. Persoană din alaiul de nuntă care duce colacii naşilor sau spune oraţia tradiţională. /colac + suf. ~ar