COLÍBĂ, colibe, s.f. Casă mică şi sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni şi uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. şi acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba.

COLÍBĂ s. v. stână, târlă.

COLÍBĂ s. bordei, (reg.) obor, (Transilv.) cobaşă, (Mold. şi Transilv.) poiată, (prin Ban.) zomoniţă. (Moşneagul locuia într-o ~.)

COLÍBA s. art. v. gemma, perla.

colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe

COLÍB//Ă ~e f. 1) Construcţie provizorie, în formă de piramidă sau con, folosită ca adăpost împotriva intemperiilor. 2) Locuinţă primitivă. /<sl. koliba