COLORÍT, colorituri, s.n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăţie de culori. ♦ Efect care rezultă din îmbinarea culorilor unui tablou; coloraţie. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanţă expresivă, strălucire deosebită. – Din fr. coloris, it. colorito.

COLORÍT s. 1. coloraţie, (înv.) coloratură. (Ce frumos ~ are în obraji!) 2. v. cromatică.

colorít s. n., pl. coloríturi

COLORÍT ~uri n. 1) Nuanţă delicată şi agreabilă a culorilor. 2) Artă de folosire a culorilor. 3) Efect care rezultă din îmbinarea armonioasă a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatică. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanţă expresivă; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

COLORÍT s. n. 1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc. ♢ culoare. 2. (fig.; despre stil, imagine) nuanţă expresivă, varietate, strălucire. (<it. colorito, germ. Kolorit)

COLORÍT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (Fig.) Nuanţă expresivă, varietate, strălucire (în imagini etc.). [Cf. fr. coloris, germ. Kolorit].