COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mişcări, a unei aşezări etc.; a avea comanda unei unităţi armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meşteşugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMÁNDĂ, comenzi, s.f. 1. Acţiunea de a comanda; ordin de executare a unei mişcări, a unui exerciţiu; poruncă. ♢ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale şi le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ♢ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenţionat. Plânge la comandă. 2. Funcţie de conducere a unei unităţi militare. ♦ Exercitare a funcţiei de comandant. ♢ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor. 3. Operaţie manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcţiune, se reglează sau se opreşte un sistem tehnic. ♢ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele şi aparatele de acţionare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acţiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcţia cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subţire folosită la înfăşurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ♢ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicaţiile date de client. – Din fr. commande.

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.

COMÂNDÁ vb. v. pomeni.

COMÁNDĂ s. 1. v. ordin. 2. conducere, şefie, (înv.) povaţă, povăţuire. (Unitatea se află sub ~ lui ...) 3. (TEHN.) control, reglaj. (~ într-un sistem tehnic.)

COMANDÁ vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

comandá vb., ind. prez. 1 sg. cománd, 3 sg. şi pl. comándă

comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. şi pl. comândă

A COMÂND//Á ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

COM//ÁNDĂ ~énzi f. 1) Dispoziţie, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizaţi; ordin; poruncă. A da ~. ♢ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea şi după dorinţa unui superior. 2) Funcţie de conducere militară. ♢ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acţiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operaţie prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcţionarea ansamblului. ♢ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfăşurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

A COMANDÁ cománd tranz. 1) (armate, trupe, detaşamente etc.) A conduce, exercitându-şi autoritatea printr-o comandă. 2) (acţiuni) A anunţa printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziţie complementară) A cere în mod autoritar şi oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

COMANDÁ vb. tr. 1. a deţine comanda unei armate, unităţi etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o maşină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. (

COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispoziţie, poruncă. ♢ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unităţi militare. ♢ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mişcări. 3. acţiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ♢ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloţi să acţioneze comenzile. ♦ (inform.) instrucţiune, parte integrantă a informaţiei transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaş, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ♢ de ~ = executat după indicaţiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărţilor, cabina comandantului etc. 6. parâmă subţire (saulă) cu care se înfăşoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (

COMÁNDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ♢ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-şi consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unităţi militare. ♢ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor. 3. Acţiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaş, unui negustor etc. ♢ De comandă = executat după indicaţiile clientului. 5. (Mar.) Construcţia cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parâmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

COMANDÁ vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziţii, a unei mişcări etc.); a deţine conducerea, comanda unei unităţi. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meşteşugar etc. ♦ A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. [P.i. cománd. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].