COMANDÁNT, comandanţi, s.m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ♢ Comandant suprem = a) funcţie de comandant al forţelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forţelor armate, fie de către şeful statului; persoană care îndeplineşte această funcţie; b) funcţie de comandant al forţelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplineşte această funcţie. (Înv.) Comandant al pieţei = ofiţer care supraveghea desfăşurarea activităţii într-o garnizoană. – Din fr. commandant.

COMANDÁNT s. cap, căpetenie, conducător, şef, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povă-ţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.)

comandánt s. m., pl. comandánţi

COMANDÁN//T ~ţi m. 1) Persoană la post de comandă. 2) Conducător al unei unităţi militare. /<fr. commandant

COMANDÁNT s. m. cel care deţine comanda (unei unităţi militare, expediţii, nave etc.). (

COMANDÁNT s.m. Cel care deţine comanda (unei unităţi militare, a unei expediţii, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante].