COMPLEMÉNT, complemente, s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanţă de natură proteică prezentă în serul normal şi care participă la procesul imunităţii. – Din fr. complément, lat. complementum.

COMPLEMÉNT s. 1. v. completare. 2. (GRAM.) obiect. 3. (BIOL.) alexină. (~ul participă la procesul imunităţii.)

complemént (gram., mat.) s. n., pl. compleménte

COMPLEMÉNT ~e n. 1) Parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. ~ direct. ~ indirect. 2) Substanţă proteică prezentă în componenţa serului sangvin. /<fr. complément, lat. complementum

COMPLEMÉNT s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva (spre completare); complinire, adaos. ♦ (Mat.) Unghi care împreună cu unghiul dat însumează 90

COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. o ŭl unui număr = număr care se obţine prin scăderea unui alt număr iniţial. ♢ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 9⁰ş. 2. parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ♢ obiect (6). 3. alexină. (<fr. complément, lat. complementum)