Completiv ≠ necompletiv

completív adj. m., pl. completívi; f. sg. completívă, pl. completíve

COMPLETÍV ~ă (~i, ~e): Propoziţie ~ă propoziţie secundară care determină un verb din altă propoziţie. /<fr. complétif, lat. completivus

COMPLETÍV, -Ă adj. Care complineşte, care serveşte drept complement. ♢ Propoziţie completivă (şi s.f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte faţă de propoziţia regentă funcţia de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].

COMPLETÍV, -Ă adj. care complineşte. o propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de complement pe lângă verbul din regentă. (<lat. completivus, fr. complétif)