COMPORTAMÉNT, comportamente, s.n. 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Asamblul manifestărilor obiective ale animalelor şi ale oamenilor prin care se exterorizează viaţa psihică. – Din fr. comportement.

COMPORTAMÉNT s. 1. v. comportare. 2. apucătură, comportare, conduită, deprindere, maniere, (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă ~ul acesta?)

comportamént s. n., pl. comportaménte

COMPORTAMÉNT ~e n. 1) Mod de a se purta; ţinută; conduită; manieră. 2) Totalitate a modalităţilor de reacţie a organismului faţă de mediul înconjurător; atitudine organică; comportare. ~ neadecvat. /<fr. comportement

COMPORTAMÉNT s. n. 1. ansamblul manifestărilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizează viaţa sa psihică. ♢ fel de a se comporta; conduită. 2. (biol.) mod în care un organism reacţionează faţă de factorii de mediu. (<fr. comportement)

COMPORTAMÉNT s.n. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul în care un organism vegetal reacţionează faţă de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].

comportament anormal care constă în voluptatea de a privi un act sexual.