COMPOZÍT, -Ă, compoziţi, -te, adj., s.f., s.n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite. ♢ Ordinul compozit (şi substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute şi cu foi de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S.f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple şi numeroase, dispuse în inflorescenţe în formă de capitule şi adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (şi la sg.) plantă din această familie. ♢ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S.n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

COMPOZÍT adj., s. 1. adj. heteroclit. (Un ansamblu ~.) 2. adj., s. (BOT.) compozee. (Plantă ~.)

compozít adj. m., pl. compozíţi; (bot.) f. sg. compozítă, pl. compozíte

COMPOZÍ//T¹ ~tă (~ţi, ~te) Care constă din elemente de natură diferită. /<fr. compo-sités, lat. compositus

COMPOZÍT² ~e n. Ordin arhitectonic din antichitate care se caracterizează prin îmbinarea elementelor ionice cu cele co-rintiene. /<fr. composités, lat. compositus

COMPOZÍT, -Ă adj. I. alcătuit din elemente sau materiale diferite. o ordin ~ (şi s. n.) ordin arhitectonic la romani, care îmbină capitelul corintic cu voluta ionică. II. s. n. pl. (tehn.) materiale care reunesc elemente diferite într-un singur produs. (<fr. composite, lat. compositus)

COMPOZÍT adj. Făcut, compus din elemente disparate. ♢ Ordin compozit (şi s.n.) = ordin arhitectonic folosit de romani, caracterizat prin capitelul care reuneşte voluta ionică cu frunza de acant din capitelul corintic. [Cf. fr. composite, lat. compositus].