CONŞTIÍNŢĂ, (rar) conştiinţe, s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă; p. ext. cunoaştere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere. ♢ Conştiinţă socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, precum şi psihologia socială a oamenilor. Conştiinţă de clasă = parte a conştiinţei sociale care reflectă existenţa socială a unei clase determinate. 3. (În opoziţie cu existenţa, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria sa conduită. ♢ Caz (sau proces) de conştiinţă = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conştiinţă = remuşcare, regret. ♢ Expr. A fi cu conştiinţa împăcată sau a nu avea nimic pe conştiinţă = a fi convins că nu a săvârşit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conştiinţă = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conştiinţă = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conştiinţă = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică etc. [Pr.: -şti-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după şti).

CONŞTIÍNŢĂ s. 1. v. gândire. 2. înţelegere. (~ datoriei împlinite.) 3. v. sentiment.

conştiínţă s. f. → ştiinţă

CONŞTIÍNŢ//Ă ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realităţii, proprie oamenilor, produs al activităţii creierului uman. 2) Capacitate de înţelegere; simţ de răspundere; cuget. ♢ ~ morală capacitate de autocontrol şi de autoapreciere din punct de vedere moral a acţiunilor săvârşite. Mustrare de ~ părere de rău; remuşcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce priveşte convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conştiinţei; Sil. -şti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

CONŞTIÍNŢĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realităţii obiective prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor şi gândirii, sub formă de reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. ♢ gândire, spirit. 2. faptul de a-şi da seama; înţelegere. o ~ socială = ansamblul concepţiilor etc. unei societăţi ca reflectare a vieţii ei materiale; ~ de clasă = faptul de a fi conştient de apartenenţa la o anumită clasă, de a înţelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale. o proces de ~ = luptă sufletească generată de momente şi de situaţii de viaţă deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuşcare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică etc. (<fr. conscience, lat. conscientia)

CONŞTIÍNŢĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realităţii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- şi al vieţii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzaţii, percepţii, reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere. ♢ Conştiinţă socială = viaţa spirituală a societăţii ca reflectare a vieţii ei materiale; conştiinţă de clasă = faptul de a fi conştient de apartenenţa la o anumită clasă, de a înţelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale. ♢ Proces de conştiinţă = luptă sufletească generată de momente şi de situaţii de viaţă deosebite, cruciale.; mustrare de conştiinţă = remuşcare. 4. Libertate de conştiinţă = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică etc. [Pron. -şti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, după ştiinţă].