CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ♢ (Gram.) Propoziţie conclusivă = propoziţie care exprimă o concluzie. Conjuncţie conclusivă = conjuncţie care introduce o propoziţie conclusivă. [Var.: concluzív, -ă adj.] – Din fr. conclusif.

conclusív adj. m., pl. conclusívi; f. sg. conclusívă, pl. conclusíve

CONCLUSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; concludent. Decizie ~ă. 2): Propoziţie ~ă propoziţie care exprimă o concluzie. Conjuncţie ~ă conjuncţie prin care se introduce o propoziţie conclusivă. /<fr. conclusif, lat. conclusivus

CONCLUSÍV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. o propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncţie ~ ă = conjuncţie care introduce o propoziţie conclusivă. (<fr. conclusif)

CONCLUSÍV, -Ă adj. (Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ♢ (Gram.) Propoziţie conclusivă (şi s.f.) = propoziţie coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente; conjuncţie conclusivă = conjuncţie care introduce o propoziţie conclusivă. [Var. concluziv, -ă adj. / cf. it. conclusivo, fr. conclusif].