CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenţi, -te, adj. Care se petrece în acelaşi timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.

CONCOMITÉNT adj., adv. 1. adj. coexistent, paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem şi aprovizionarea.) 3. adv. v. odată. 4. adj. coexistent.

concomitént adj. m., pl. concomiténţi; f. sg. concomiténtă, pl. concomiténte

CONCOMITÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care se produce în acelaşi timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante

CONCOMITÉNT, -Ă adj., adv. în acelaşi timp (cu altceva); simultan. (<fr. concomitant, lat. concomitans)

CONCOMITÉNT, -Ă adj. Care se produce în acelaşi timp (cu altceva); simultan. // adv. În acelaşi timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans].