CONEXIÚNE, conexiuni, s.f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relaţie, raport, conexitate. ♢ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de maşină între două maşini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis.

CONEXIÚNE s. 1. v. relaţie. 2. (FIZIOL.) conexiune inversă = feedback, retroacţiune, aferentaţie inversă. 3. v. conectare.

conexiúne s. f. (sil. -xi-u-), g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni

CONEXIÚN//E ~i f. 1) Reuniune de obiecte sau de fenomene de aceeaşi natură; alăturare de elemente apropiate. 2) fiz. Legătură între conducte electrice. [G.-D. conexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. connexion, lat. connexio, ~onis

CONEXIÚNE s.f. 1. Legătură, înlănţuire; raport, relaţie; condiţionare reciprocă şi interacţiune a obiectelor şi a fenomenelor; conexitate. ♢ Conexiune inversă = reacţiune. 2. Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice; conectare. [Var. conexie s.f. / cf. lat. conexio, fr. connexion].

CONEXIÚNE s. f. 1. legătură, înlănţuire; intercondiţionare între obiecte, fenomene şi procese; raport reciproc, relaţie de conexitate; concatenaţie. o (fil.) ~ generală (sau universală) = totalitatea formelor de legătură, interacţiune şi condiţionare reciprocă a obiectelor şi fenomenelor în mişcare din univers; ~ inversă = feedback. 2. legătură între două sau mai multe conductoare electrice. 3. conectare. (<fr. connexion, lat. conexio)