CONFIRMÁRE, confirmări, s.f. Acţiunea de a confirma şi rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declaraţie prin care o persoană, îndreptăţită să ceară anularea unui act, îl recunoaşte valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. – V. confirma.

Confirmare ≠ dezminţire, infirmare

CONFIRMÁRE s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor arătate.) 2. (JUR.) consacrare, consfinţire, întărire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.) 3. (JUR.) întărire, recunoaştere, validare. (~ unui deputat.)

confirmáre s. f., g.-d. art. confirmării; pl. confirmări

CONFIRMÁRE s.f. 1. Acţiunea de a confirma; întărire, adeverire. ♦ Declaraţie prin care o persoană îndreptăţită să ceară anularea unui act îl recunoaşte ca valabil. ♦ Întărire a unui mandat de arestare de către organul competent. 2. Întărire, definitivare a situaţiei unei persoane. [< confirma].