CONSIDERÁŢIE, consideraţii, s.f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, raţiune. ♢ Expr. A avea (sau a lua) în consideraţie = a ţine seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, idee, reflecţie. [Var.: consideraţiúne s.f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis.

Consideraţie ≠ desconsideraţie, desconsiderare, dispreţ

CONSIDERÁŢIE s. 1. v. apreciere. 2. v. autoritate. 3. v. recunoaştere. 4. v. părere.

consideráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. consideráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. consideráţiei; pl. consideráţii, art. consideráţiile (sil. -ţi-i-)

CONSIDERÁŢI//E ~i f. Sentiment de stimă înaltă faţă de o persoană; deferenţă; condescendenţă. ♢ A avea (sau a lua) în ~ a avea în vedere; a ţine cont. [Art. con-sideraţia; G.-D. consideraţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. considération, lat. consideratio, ~onis

CONSIDERÁŢIE s. f. 1. stimă, respect. 2. motiv, considerent, raţiune. o a avea (sau a lua) în ~ = a ţine seama de..., a avea în vedere. 3. părere, reflecţie, idee. (<fr. considération, lat. consideratio)

CONSIDERÁŢIE s.f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, raţiune. ♢ A avea (sau a lua) în consideraţie = a ţine seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, reflecţie, idee. [Gen. -iei, var. consideraţiune s.f. / cf. fr. considération, lat. consideratio].