CONSIMŢĂMẤNT, consimţăminte, consimţămínte s.n. Încuviinţare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimţimấnt s.n.] – Consimţi + suf. -ământ (după fr. consentement).

CONSIMŢĂMÂNT s. 1. v. încuviinţare. 2. adeziune. (Şi-a dat ~ul.) 3. v. agrement.

consimţământ s. n., pl. consimţămínte

CONSIMŢĂM//ÂNT ~ínte n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimţi + suf. ~ământ

CONSIMŢĂMẤNT s. n. încuviinţare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)

CONSIMŢĂMÂNT s.n. Încuviinţare, aprobare. [Var. consimţimânt s.n. / < consimţi, după fr. consentement].

Consimtamant, aprobare, incuviintare data cuiva pentru a face ceva; Expresie: A fi in asentimentul cuiva = a proceda in conformitate cu dorinta cuiva, a avea aprobarea cuiva intr-o actiune.