CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forţa, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con¹- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. c o n s t r i n g e r e.

CONSTRÂNGE vb. 1. a face, a forţa, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) silnici, (înv. şi reg.) a strânge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strâmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a forţa, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inacti-vitate.) 5. v. reduce.

constrânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. constrâng

A CONSTRÂNGE constrâng tranz. (persoane) A pune cu forţa să facă ceva; a sili; a obliga; a forţa; a impune. /con- + a strânge

CONSTRẤNGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forţa. (<lat. constringere, după fr. contraindre)

CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forţa. [P.i. constrâng, perf.s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre].