CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu“) A ţine seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ vb. 1. v. baza. 2. v. bizui. 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lângă altele mai importante?)

contá vb., ind. prez. 1 sg. contéz, 3 sg. şi pl. conteáză

A CONT//Á ~éz intranz. 1) A pune temei; a se sprijini; a se fonda; a se baza. 2) A reprezenta o anumită valoare; a se impune prin calităţile sale; a valora; a preţui; a face; a consta. /<fr. compter, it. contare

CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanţă, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (<it. contare, fr. compter)

cónţă, cónţe, s.f. (reg.) rămăşiţă de pânză; capăt zdrenţuros al pânzei.