CÓNTE¹, conţi, s.m. 1. (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe pământurile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de nobleţe ereditar, intermediar între viconte şi marchiz (în Occident) sau între baron şi prinţ (în Rusia); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CONTɲ s.m. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă şi plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr.

cónte (titlu de nobleţe) s. m., pl. conţi

cónte (creion) s. n.

CÓNTE conţi m. 1) (în Europa Occidentală din evul mediu) Conducător al unei provincii, având funcţii militare şi administrative. 2) Nobil cu titlu ereditar, intermediar între viconte şi marchiz. /<fr. comte

CONTÉ s.n. (Rar) Creion negru, cu mină groasă, compusă din grafit, argilă şi plombagină. [< Conté – inginer francez].

CÓNTE¹ s. m. 1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcţii administrative şi militare. 2. titlu de nobleţe, ereditar, între viconte şi marchiz, în Apus, sau între baron şi prinţ, în Rusia ţaristă. (<it. conte, fr. comte)

CONTɲ s. n. creion negru, cu mină groasă din grafit, argilă şi plombagină. (<fr. conté)

CÓNTE s.m. Titlu feudal de nobleţe intermediar (în Apus) între viconte şi marchiz sau (în Rusia ţaristă) între baron şi prinţ; persoană având acest titlu. [< it. conte, cf. fr. comte].