CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendinţe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ♢ Loc. adj. si adv. În contradictoriu = (Care este) în opoziţie de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire.

CONTRADICTÓRIU adj. contrar, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.)

contradictóriu adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. contradictórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. contradictórii

CONTRADICTÓRI//U ~e (~i) 1) Care conţine o contradicţie; caracterizat prin contradicţie. Afirmaţie ~e. 2) Care se află în relaţii de excludere reciprocă. Tendinţă ~e. /<fr. contradictoire, lat. contradictorius

CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (Despre idei, tendinţe, fenomene) Care se contrazice cu altul, care este incompatibil; contradicţional. ♢ În contradictoriu = în opoziţie de idei cu ceva sau cu cineva. [Pron. -riu. / < lat. contradictor, cf. fr. contradictoire].

CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (despre idei, tendinţe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar. o în ~ = în opoziţie de idei cu ceva sau cu cineva. (<fr. contradictoire, lat. contradictorius)