CÓPCĂ¹, copci, s.f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig şi un inel), folosit pentru prinderea a două părţi ale unei confecţii. 2. Agrafă pentru învelitori în construcţie. 3. Proeminenţă în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s.f.] – Din bg. kopce.

COPCĂ², copci, s.f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheaţa unui râu, a unei bălţi etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păţi. 2. Gaură făcută într-o şiră de paie, în care se ţine uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.)

CÓPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produşcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) ştioalnă. (~ făcută în gheaţă.)

cópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci

cópcă (săritură) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce

CÓP//CĂ³ ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka

CÓP//CĂ² ~ci f. 1) Gaură pe suprafaţa îngheţată a unei ape, făcută pentru a prinde peşte sau pentru a lua apă. ♢ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păţi. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuş. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka

CÓP//CĂ¹ ~ci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig şi un inel) care serveşte pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopţa