COPLEŞÍ, copleşesc, vb. IV Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate părţile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoţiona peste măsură, a impresiona puternic. ♢ (Despre fiinţe) A înconjura din toate parţile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire.

COPLEŞÍ vb. 1. a(-l) covârşi, a(-l) cuprinde, a(-l) împovăra, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ necazurile, grijile.) 2. a(-l) covârşi, a(-l) împresura, a(-l) năpădi, a(-l) prinde. (Îl ~ gândurile.) 3. v. răzbi. 4. a(-l) cuprinde, a(-l) răzbi, (înv.) a(-l) răzbate. (Îl ~ setea.) 5. v. năpădi.

copleşí vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. copleşésc, imperf. 3 sg. copleşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. copleşeáscă

A COPLEŞ//Í ~ésc tranz. 1) (despre stări sufleteşti sau fizice) A cuprinde brusc şi cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre fiinţe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoţiona puternic. /<lat. complexire