COPULATÍV, -Ă, -copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncţii) Care leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel. ♢ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect şi numele predicativ. Propoziţie copulativă = propoziţie coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăţi afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelaşi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.

copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. sg. copulatívă, pl. copulatíve

COPULATÍV ~ă (~i, ~e) 1): Conjuncţie ~ă conjuncţie care leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel. 2): Verb ~ verb lipsit de funcţie semantică independentă, care, împreună cu numele predicativ, formează predicatul nominal al propoziţiei; verb de legătură; copulă. 3) Care are câteva subiecte pe lângă un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus

COPULATÍV, -Ă adj. 1. (Despre conjuncţii) Care uneşte părţi de propoziţii sau propoziţii de acelaşi fel. ♢ Verb copulativ = verb auxiliar care leagă subiectul de numele predicativ; propoziţie copulativă = propoziţie coordonată care exprimă asocierea faţă de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecăţi afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelaşi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].