CORNÍŞĂ, cornişe, s.f. 1. Partea superioară, ieşită în afară şi ornamentată, a zidului unei construcţii, având rolul de a sprijini acoperişul şi de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe faţa clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s.f.] – Din fr. corniche.

corníşă s. f., art. cornişa, g.-d. art. corníşei; pl. corníşe

CORNÍŞ//Ă ~e f. 1) Partea de sus a pereţilor unei clădiri, de obicei decorativă, care susţine acoperişul şi împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafaţa pereţilor. 2) Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o uşă, o fereastră, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornişei] /<fr. corniche

CORNÍŞĂ s.f. 1. Partea superioară, proeminentă şi ornamentată a zidului unei construcţii, pe care se sprijină acoperişul. ♦ Mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 2. (Geogr.) Partea superioară, ieşită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ♦ Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streaşină care prelungeşte o pantă sau chiar acoperişul diverselor construcţii. [Var. cornice s.f. / < fr. corniche].