COTÓR, (1, 2) cotoare, s.n., (3) cotori, s.m. 1. S.n. Tulpină, lujer (la legume şi la plante erbacee) care susţine frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viţei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S.n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărţi, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanţier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătăţile detaşabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanţier, bonier etc. după predarea chitanţei. 3. S.m. (La fiinţe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTÓR s. v. cocean, mâner.

COTÓR s. 1. tulpină. 2. rădăcină, (reg.) măcău. (~ul cozii calului.) 3. (reg.) bute. (~ la penele de pasăre.) 4. coadă. (~ul măturii.) 5. matcă, (rar) suşă. (~ al unui chitanţier.) 6. v. cocean.

cotór s. n., pl. cotoáre

COT//ÓR ~oáre n. 1) (la plante) Tulpină care susţine frunzele, florile şi fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul viţei de vie. 3) (la chitanţiere) Parte rămasă după ruperea foilor detaşabile. 4) (la cărţi, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

coţór, coţóri, s.m. (reg.) cotoi, pisoi, motan, cotoşman, mârtan.