CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediţia respectivă. Ediţie critică = ediţie a unui text sau a unei lucrări însoţită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul şi vaporii acelui fluid au aceeaşi densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S.m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează şi apreciază operele artistice. III. S.f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activităţii unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (şi artistică) = ramură a ştiinţei literaturii care analizează, interpretează, apreciază şi orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepţii estetice. Critică de texte = comentarii şi discuţii asupra formei şi conţinutului unui text. ♢ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.

Critic ≠ apreciativ, necritic

CRÍTIC adj. 1. agitat, frământat, greu, tulbure, zbuciumat. (Vremuri ~.) 2. grav, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 3. v. combativ.

crític adj. m., pl. crítici; f. sg. crítică, pl. crítice

crític (persoană) s. m., pl. crítici

CRÍTI//C² ~ci m. Specialist care studiază, interpretează şi apreciază operele de artă (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus

CRÍTI//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de critică; propriu criticii. 2) Care conţine critică. Articol ~. 3) Care este specific perioadelor de criză. Stare ~că. /<fr. critique, lat. criticus

Critic 1.de maxima importanta, foarte important. Ex:legitimitatea este un factor critic pentru orice proiect politic. 2.(despre componente ale unui mecanism, echipament) de importanta cruciala pentru functionare. Ex: procesorul este un element critic in functionarea computerului.

CRÍTIC, -Ă adj. 1. De critică, privitor la critică. ♢ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, făcute de un editor la editarea unui text; ediţie critică = ediţie a unui text literar însoţit de aparat critic. ♦ Bazat pe critică, care foloseşte critica. 2. Referitor la un moment de criză; care anunţă, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ♢ (Fiz.) Stare critică (sau punct critic) = stare a unui fluid în care dispare diferenţa între starea lichidă şi cea gazoasă. // s.m. Specialist în probleme de artă, care analizează, interpretează şi apreciază opere de artă (pentru a le lămuri publicului şi pentru a da artei o anumită orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – în stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].