CRÍZĂ, crize, s.f. 1. Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forţă de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluţia care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanşare bruscă a unei boli sau apariţia unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise.

CRÍZĂ s. 1. (livr.) recesiune, (înv.) chesat. (~ economică, financiară.) 2. (MED.) acces, atac, puseu, (astăzi rar) paroxism, (pop.) toană. (~ de nebunie, de cord.)

críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze

CRÍZ//Ă ~e f. 1) Fază primejdioasă şi hotărâtoare în viaţa socială, constând într-o manifestare violentă a contradicţiilor economice, politice şi sociale. ♢ ~ de guvern perioadă când un guvern a demisionat iar altul încă nu este format. 2) Moment critic în evoluţia unei boli, după care urmează schimbarea în bine sau în rău. 3) Agravarea bruscă a unei boli cronice. 4) Lipsă acută a ceva necesar vieţii materiale sau spirituale. 5) fig. Tensiune, zbucium sufletesc. /<fr. crise, lat. crisis

CRÍZĂ s.f. 1. Manifestare violentă a contradicţiilor; moment periculos şi decisiv; tulburare. ♦ Criză economică = stagnare şi perturbare a vieţii economice. 2. Lipsă acută de ceva. ♦ Criză de guvern = interval de timp care se scurge între demisia unui guvern şi formarea unui nou guvern. 3. Tensiune, zbucium sufletesc, moment de grea încercare, de depresiune sufletească. 4. Fază critică în dezvoltarea unei boli ca semn al unei schimbări în bine sau în rău. [< fr. crise, cf. lat. crisis, gr. krisis < krinein – a judeca].