CROM s.n. Element chimic, metal dur, de culoare cenuşie deschisă, folosit la cromaj, la fabricarea unor oţeluri speciale, a unor compuşi întrebuinţaţi în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome.

crom s. n., simb. Cr

CROM n. Metal alb-cenuşiu, dur, asemănător cu fierul, foarte rezistent la agenţii chimici, folosit la fabricarea oţelului inoxidabil, în arta vopsitului şi în tăbăcărie. /<fr. chrome

CROM s.n. Metal alb-cenuşiu, dur, asemănător cu fierul, care se foloseşte la fabricarea oţelului inoxidabil şi la cromare. ♢ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

CROM¹- v. cromo-.

-CROM² Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) culoare“, „colorat“. [< fr. -chrome].